Alo, Deşteptarea? Faceţi angajări în Mocirlău?

Citeam ieri un articol foarte frumos pe deşteparea.ro şi am rămas impresionat, în sensul bun al cuvântului. Bineînţeles că am aşteptat mai întâi replica căpcăunului să văd ce nu-i convine la tipa care e proaspătă la fostul Steag Roşu. Răspunsul a fost unul pe măsura aşteptărilor. Dom’le, căpcăunul a rămas mut. A căutat el să-i da ceva lecţii de jurnalism, dar parcă l-a lăsat mască articolul ăla şi nu a fost el însuşi.

Sincere felicitări pentru S. F. – Scrie exact aşa cum trebuie: pune suflet, are argumente, şi e foarte agresivă. Are toate caracteristicile necesare unui ziarist de rang naţional şi are Armata lui Hitler de partea ei (scrie fără sex, ce-i drept, dar cu scandal). De-aici vine, probabil, si noua denumire a oraşului bacovian. Oricine vrea să-şi vadă oraşul umilit în presă. La naiba, până şi eu mă simt bine când văd un articol într-un ziar cu şi despre deficienţele Bacăului. Nu ştiu, îmi aprinde o lumânare pe suflet. Poate nu chiar aşa cum şi-ar dori fanii lu’ ăsta, dar mi se luminează mintea şi parcă mai vreau să mai citesc.

Acum, nu prea ştie nici căpcăunul ce să mai comenteze. El trăieşte în acelaşi oraş ca şi “tânara ziaristă ” (în ghilimele, că e bătrână faţă de mine). Eu am văzut utilaje de deszăpeszire, nu prea multe, dar le-am văzut. Ba eu chiar am auzit laude la adresa Mocirlăului cum că e unul din cele mai prompte oraşe în ceea ce priveşte chestiunea cu zăpezile (pe naiba). Şi, într-adevăr, mulţi dintre ei erau locuitori ai municipiului care-şi vorbeau oraşul de dragoste.

Oricum, faţă de alte bombe existente pe piaţa presei, articolul ăsta e şocant prin structură şi limbaj. De aceea întreb şi eu dacă se mai fac angajări la deşteptarea şi cam cât se plăteşte? Aşa de curiozitate, că pot scrie o duzină de astfel de articole (pe zi). Şi, ca să vedeţi că sunt serios, iată şi câteva articole de probă, aşa, ca demo:

Articol despre mocirle.

Articol din trafic, fără diacritice.

Articol din educaţie.

Articol social cu “imparţialitatea politică” necesară.

Aştept răspunsul, dar până atunci: “Salutări din Mocirlău”,

Cristi Juverdeanu

PS: Chiar mi-a plăcut stilul şi nu sunt ironic când zic că Deşteptarea a făcut o mutare bună. La fel, nu sunt ironic când le amintesc celor de la deşteptarea.net că ăla a fost un articol de relatare cu personalizare şi nici atunci când am întrebat dacă se fac angajări.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Facebook
  • Google Bookmarks
  • email
  • Twitter

1 comment to Alo, Deşteptarea? Faceţi angajări în Mocirlău?

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

RoBlogFest 2010

VOTEZI la roblogfest 2010

abonare la talentirosit.com

adresa de email:

Login